Ceasul

Postat pe 1 martie 2013. Autor: Cristi Suciu. Categorie: 03. Proza
Comentariile sunt închise pentru Ceasul

Se cuibări sub plapuma soioasă, lucie.  Gros îmbrăcat aştepta să treacă şi noaptea asta. Să treacă iarna. Privi la borcanul de dulceaţă de prune, făcută chiar de el astă toamnă. Lingura veche, de inox, era alături, mânjită şi aşezată direct pe muşama. Mâine avea să se termine şi asta. Se gândi cu strângere de inimă că urmau castraveţii muraţi, tot fără pâine. Ştia că mai are şi nişte zahăr. Şi apoi? Dumnezeu cu mila. Refuză să meargă cu gândul mai departe. Măcar de nu s-ar fi stricat zacusca. Curentul, apa, gazul… Mama lor de bani!
Din garsoniera lui înghițită de întuneric şi frig auzea copiii împrăştiindu-şi colindele pe casa scării. La uşa lui nu avea să bată nimeni. Nici nu voia: ce să le dea?! Îşi aduse aminte de mirosul cârnaţilor afumaţi din vremea copilăriei, de mirosul de brad din casă. Era o vreme când crăciunul era Crăciun şi zăpada până aproape de brâu. Acum e doar o ciorofleacă întinsă ca o pecingine peste oraş, mustind de jeg şi umezeală. Toată murdăria lumii e revărsată pe străzi anume în seara de ajun. Şi foamea din maţele lui era la fel de murdară, la fel de perversă şi de lipicioasă.
Asta-i democraţia? În afara sticlelor de plastic, pe care el le găsea foarte practice, el nu  vedea nici un alt beneficiu. Pensia îi ajungea fix o săptămână şi jumătate. Vara. Iarna făcea raţii, fiecare dumicat era numărat.
O să treacă şi asta. Să vină primăvara.
Se înfofoli bine în plapumă şi îşi simţi mirosul acru, de bătrân, mângâindu-l pe față. Încă nu a trecut săptămîna. Apa e pe bani.  “Gazul să nu vină mult“ îşi puse el o ultimă dorință, aproape mândru de  sine că e un om chibzuit. Alungă orice alt gând şi se forţă să doarmă, să treacă odată timpul.
Ceasul de masă începu să toace cu clinchet regulat noaptea ce se aşternea lungă înainte.
Şi-o murit Dumitru…

Comments are closed.