Neștiință

Postat pe 26 septembrie 2013. Autor: Cristi Suciu. Categorie: 02. Poezie
Comentariile sunt închise pentru Neștiință

eu nu fac artă. nici nu știu: am gena degenerată,
scriu cu degete de piatră pe-o coajă de pâine veche,
degerată. inima mică și neagră vrea să bată în ureche…
de ce parcă nici cenușa n-are gust, ca altădată?

Fugar

Postat pe 24 septembrie 2013. Autor: Cristi Suciu. Categorie: 02. Poezie
Comentariile sunt închise pentru Fugar

am carnea lemnoasă și plină de vânt. samsarii
m-au gonit să-mi piară vița. din pământ, ogarii,
luându-mi urma prin desișuri, lasă turma
fără colți și la loc sigur. slab, nesigur, calc pe bruma
toamnei de-unul singur. sânul doamnei –
cald și moale precum faldul… năluciri. deșertul foamei.
și m-aș da bătut, sleit de răzbătut prin zbucium.
noaptea lunecă-n păduri pe vaiet născut din bucium.
am să dorm. aud fagul cum respiră pe sub coajă
știu că-n el cresc zmei și lei pregătiți să-mi stea de strajă.

Întoarcerea fiului risipit

Postat pe 8 iunie 2013. Autor: Cristi Suciu. Categorie: 02. Poezie
Comentariile sunt închise pentru Întoarcerea fiului risipit

dau drumul câinelui
din lanț
către felia ta mică și tare de pâine,
vreau ultimul tău sfanț
și jinduiesc
la ziua ta senină de mâine,
râd zăbălos
văzând cum tremură spaima
în carnea ta slabă de om.

alunecos, tăios ca lama,
sunt viu,
eu – cel risipit pe străzile din Babilon.

Rimel [variantă]

Postat pe 25 mai 2013. Autor: Cristi Suciu. Categorie: 02. Poezie
Comentariile sunt închise pentru Rimel [variantă]

decibeli din mobil, falşi traşi sadic contra-cost mic în plastic,
voce de portavoce cu timbru sumbru de târfă, forant și sarcastic.
torni trinitrotoluen pe timpan bârfă de gen: eşti un ex. terminat.
și închizi. am cortex minat. am o venă hrănită cu ac. nesterilizat.

katana pluteşte în rastel şi lama frige când m-atinge. ninge rimel.

Sare

Postat pe 13 mai 2013. Autor: Cristi Suciu. Categorie: 02. Poezie
Comentariile sunt închise pentru Sare

drumuri
albite de soare,
drumuri sărate
înțesate de paiațe
cu inimi de paie și ațe, stricate,

nu se văd
niciunde
– cât văd ochii – cerbii
plini de nestemate de culoarea verde a ierbii.

ard flămânde
gurile
după coaja tare a pâinii
mestecând în silă
bulgări de pământ la un loc cu câinii

drumuri
albite de sare,
drumuri pătate
de bale de câine fără stăpân
și paie uscate