CRISTI SUCIU

ajung la tine după câteva veșnicii
călătorind singur, cu tălpile goale,
pe sub soarele lumii și-al iadului,
peste câmpii nesfârșite de cuie.

pe drumuri de smoală și sticlă tânjeam,
cu limba uscată și umflată de sete,
după sânii tăi grei de instincte materne,
plini de lapte rece și viu, dulce ca mierea.

au trecut niște ere, și iată, adorm
pe pielea ta de prunc nou-născut,
mângâiată blând de oceanele sudului.

sărută-mă cu buzele tale de iarbă
proaspăt cosită și adu-mi mântuirea,
femeie-templu, lăcaș al nopților mele.

„te iubesc” nu înseamnă nimic și tac,
trăiesc în tine ca o măruntă ființă
din caldele și întinsele mări australe.