Lucrari din categoria ‘01. Jurnal’

Grăsime

Scris: 11th octombrie 2020 de Cristi Suciu in 01. Jurnal
Comentariile sunt închise pentru Grăsime

am grăsime în gât și pe barbă grăsime,

tu ești un zâmbet sărac

și surd ca bordura.

Eu sunt gras și avut,

tu ai preț de grisine

și o mână în ceafă:

tu NU CONTEZI

tu SUGE-MI PULA…

Mescalină la liber

Scris: 24th noiembrie 2012 de Cristi Suciu in 01. Jurnal

E gratis, e de post și special făcută în laboratoare de ultimă generație cu cheia la gât. Și e bună pentru a-ți oripila neuronii.
Dă un click acilea și fă un tratament cu Mescalină.
Atenție: conține zeamă. Multă, pe bază nervoasă.

Fuga din lesă

Scris: 2nd octombrie 2012 de Cristi Suciu in 01. Jurnal
Comentariile sunt închise pentru Fuga din lesă

vorbim paralel, ca surzii…
mi se rupe.

știi ceva?
te vreau rece, pe perete,
ca trofeu în pula mea!…

îţi apăs ceafa pe plită
şi-ţi număr în gând toţi dinţii,
tu horcăi tristă a moarte,
io-ți înjur de mamă sfinții.

te sugrum şi fluier vesel,
tu încă bolboroseşti
şi scuipi sânge cu salivă.

nu lătra când îmi vorbeşti!…

mulă, ai?! și bou incult!
oare cum nu m-ai făcut?!…

du-ţi lesa cu tine-n groapă.
pa, adio și MĂ FUT!

Rapostolul luminii

Scris: 17th iunie 2012 de Cristi Suciu in 01. Jurnal

poezia nu e nicidecum lupta cu silabele,
e lupta cu javrele, cu toate carcasele
ce-și populează secetoase casele, cu babele
ce fac mătănii de foame sfărâmându-și oasele.

deși nu câștig nimic am să continui s-atac mințile
ca să plantez semințele cunoașterii de sine
și a diferențierii răului de bine; cu dinții le
smulg neuroni stricați de lene și tumori maligne.

nu mă erijez în singura lumină a lumii,
însa unii fac pe bunii, țin să depășească norma
la înfulecat șaorma romantic sub razele lunii.
la TV doar analgezice ce le prelungește coma.

poezia nu e nicidecum o luptă cu cuvintele,
e lupta cu necuvintele, cu apa sfințită și plată,
cu icoane făcătoare de minciuni. sunt ghimpele
îmboldindu-te să judeci, să respiri, să țipi odată!

Pana unde?

Scris: 6th mai 2012 de Cristi Suciu in 01. Jurnal
Comentariile sunt închise pentru Pana unde?

Recunoasterea si comenzile vocale.
Mie unul inca imi pare aiurea, ne-natural si infricosator oarecum ca am ajuns sa vorbesc obiectelor. Incepand de la centrele de servicii clienti unde un robot te intreaba ce vrei si pana la telefonul inteligent caruia tre sa ii vorbesti, am ajuns sa fug de astfel de conversatii.
E bine ca tehnologia evolueaza si ca devine mai inteligenta dar pur si simplu cred ca unele directii nu sunt tocmai cele bune. E OK ca exista astfel de tehnologii pentru ca ajuta o gramada de persoane cu dizabilitati sa aiba o viata cat de cat normala. Cunosc un om viu care, in urma unui accident, a ramas semiparalizat si isi misca foarte greu degetele si bratele. Are un job de birou in fata unui computer pe care il manevreaza vocal din scaunul cu rotile. E OK sa dau comenzi vocale cand conduc. Comenzi simple (raspunde/inchide), nu conversatii!!! Da, in aceste cazuri e folositoare tehnologia pentru ca ne usureaza activitatile si ii ajuta pe cei mai putin norocosi sa se integreze.
Dar noi, oamenii obisnuiti, de ce sa ajungem sa ne placa sa devenim handicapati in viata de zi cu zi? Doar pt ca ne spun gigantii astia din IT ca e cool?
Eu NU vreau sa vorbesc cu telefonul, cu robotul de bucatarie ori cu masina de spalat. Pana si frigiderul ma lasa rece. Si dat fiind faptul ca traim intr-o lume bolnava cred ca in curand vor aparea psihologi in scoli pentru a sta de vorba cu copiii abuzati verbal de catre propriul penar (cu toate ca asta e doar in mintea micului cretin). Iar liniile erotice intretinute de roboate senzuale or sa faca ravagii printre adolescentii japonezi (de vazut documentarul Japonia – milionul lipsa).
Vom ajunge sa ne fie suficienti „prietenii” astia neinsufletiti dar vorbitori si haiosi (da, fac si glume) ambalati frumos de catre Apple, Samsung, etc. Ne doare la banana: avem Facebook, Siri, electro-casnice „prietenoase”, dezvoltam relatii personale cu aspiratorul (best blowjob ever?) si apoi ne consiliem psihologic cand magaoaia se defecteaza.

Niciodata masinile nu vor deveni fiinte umane.
Fiintele umane insa au toate sansele sa devina masini. Pentru ca noi ca civilizatie suntem capabili sa ne distorsionam realitatea de zi cu zi si, fiind o specie extrem de adaptabila, ne vom mula pe tehnologie. In loc sa supunem tehnologia nevoilor noastre, ne supunem nevoile tehnologiei. Tu cat timp petreci zilnic la facebookleta? Ai 476 de prieteni? Mai gandeste-te.
Fiti mai oameni, oameni!

PS: Nu sunt nici paranoic, nici retrograd. Ne-am inteles?