Rămâi! Alunec gol în somn
şi nu vreau să adorm
fără să te ating,
fereşte-mă de frig
în noaptea asta fără stea
şi care stă să vină,
dă-mi din lumina ta
şi nu-mi găsi o vină
că sunt aşa departe.
Fii tu cea care-mparte
timpul în două:
înainte şi după
ce a-nceput să plouă
cu jar mărit prin lupă
pe sufletele noastre
moarte,
căzute între coaste
şi poate
am sa mai văd şi-n zori
cu ochii
dacă nu mor sau mori
pusă pe şotii
Trezeşte-mă… Chiar azi,
nu mă lăsa pe mâine!
Adu doar flori. Albe şi negre.
Nu mai duce pâine.