Eu nu ştiu să renunţ – nu vreau! – când toţi
se pun la adăpost, speriaţi, adulmecând furtuna,
Mă lupt cu ploaia grea duhnind a şobolani şi morţi,
Hai lasă… Lasă, îmi repetaţi toţi fals într-una –
Eu tac şi strâng până la sânge din gingii şi dinţi,
mă pierd nesigur de izbândă în vântul schizofrenic,
Voi sunteţi slabi şi mulţi, eu – scos de voi din minţi
ca un erou stupid învins din start şi epileptic…
Pierdut şi singur, trăindu-mi mut ultimele clipe arse
de neguri, sete, foame, linişte şi urlete rele de gloată,
N-am să renunţ! Vă bucuraţi mărunt închişi în case…
Dar ştiţi ceva? Aş face-o fix la fel. La fel şi înc-o dată!