Incepand cu data de luni, 15 martie, voi fi plecat din tara. S-ar putea sa am treaba vreo 3 saptamani sau o luna. Nu ma sunati sa ma deranjati cu rahaturi. Sunati doar daca altfel nu se poate. Poate reusesc sa va tin la curent cu ce fac, unde sunt si de ce. Poate nu. Numa bine. Suciu out.
Lucrari din categoria ‘01. Jurnal’
Comentariile sunt închise pentru Plec pe martie
Comentariile sunt închise pentru Manual de sinucidere
De ceva vreme s-a iscat o oarecare isterie cu unu’ Băhăian care cică o omorât el niște oameni. Una dintre presupusele victime a fost declarată sinucisă. Conform actelor oficiale respectivul era maniac al perfecțiunii. A fost atât de hotărât, încât după ce s-a sinucis cu ciocanul, aplicându-și lovituri nenumărate în cap, s-a mai sinucis o dată, înecându-se de bună voie în canalul Dunăre-Marea Neagră.
Io cred că îl mustra serios conștiința că a înfăptuit infracțiuni economice și că într-o bună zi oamenii de nădejde ai legii (milițienii) vor pune mâna pe el și îl vor amenda, dându-i pe deasupra și o mustrare scrisă. Așa ceva nu era cu putință, orice numai asta nu. „Ce-i de făcut? Ce să fac?” se tot întreba el, frământându-și mâinele apăsat de situația grea în care se afla. Și deodată vede izbăvirea: MĂ SINUCID CU CIOCANUL! Și cum se plimba el așa pe lângă canalul Dunăre-Marea Neagră ca să mai ia niște ultime guri de aer și căuta un loc bun de dat cu ciocanul în cap, aceeași conștiință îi spune că va fi de tot rahatul dacă doar se sinucide cu ciocanul. Așă că omul nostru, tot fiind lângă apă și să facă pace cu vocea interioară care îl tot făcea de doi lei, decide că după ce se sinucide cu ciocanul, să se și înece puțin. Zis și făcut. După primele 3 lovituri, și alea date cu strângere de inimă că îi ieșiseră cucuie și îl dureau a nabii de tare, îl ia leșinul. Văzându-se pe drumul cel bun, și penultimul de acest fel, omul nostru își mai aplică 87 de lovituri de ciocan, își face țeasta harcea-parcea, moare, după care, ca să nu rămână dator conștiinței sale nașpa, se luă singur de gât, se trase de păr în apă și se ținu acolo până nu mai avu aer (deși mort cum era, ce nevoie mai avea de aer?) după care mai muri o dată. În sfârșit făcuse și el ceva cum trebuie, ca la carte.
Dacă unora dintre voi vi se pare incredibil că așa ceva s-ar putea întâmpla, io știu un om care poate demostra că așa au stat lucrurile: medicul legist care a investigat această „sinucidere”. De asta nu există mafioți adevărați în România, din ăia cu ștaif, pentru că statul român însuși e cea mai mare organizație criminală și singura legală totodată.
Comentariile sunt închise pentru Motto-uri
… și iau drept bune mirajele minciunii
și tot privind la stele mă prăbușesc sub roți,
dar vocea mă alintă spunându-mi că nebunii
au vise mai frumoase ca înțelepții toți!…
…………………………………………………
poetul e asemeni cu prințul vastei zări
ce-și râde de săgeată și prin furtuni aleargă,
jos pe pământ – printre batjocuri și ocări
aripile-i imense l-împiedică să meargă…
fragmente disparate din Charles Baudelaire
Comentariile sunt închise pentru Ar fi de râs…
Dacă o pocneşti, se cheamă maltratarea soţiei. Dacă te pocneşte ea, e autoapărare.
Dacă iei o decizie fără să o întrebi, eşti nesimţit. Dacă ea ia o decizie fără să te consulte, e femeie emancipată.
Dacă-i ceri să facă ceva ce nu-i place, e dominare masculină. Daca te roagă ea, îţi face o favoare.
Dacă apreciezi formele unei femei şi lenjeria sumară, eşti pervers. Dacă nu, esti homo.
Dacă-i oferi flori, urmăreşti ceva. Dacă nu, eşti fraier.
Dacă eşti mîndru de realizările tale, eşti plin de tine. Dacă nu, eşti lipsit de ambiţie.
Dacă o doare capul, e obosită. Dacă te doare pe tine, n-o mai iubeşti.
Dacă vrei să faci dragoste prea des, eşti obsedat. Dacă nu, ai pe altcineva.
De aceea bărbaţii mor mai repede decît femeile.
Se trezeşte unul de dimineaţă din cauza unor zgomote ciudate: se crăpa de ziuă. O caută pe nevastă-sa în pat şi n-o găseşte: o furase somnul. Se duce la baie şi se uită în oglindă, dar oglinda se face ţăndări: aruncase o privire. Pleacă la serviciu şi pe drum vede două tipuri de oameni: unii care scădeau în înălţime (pe ăia îi rodeau pantofii) şi alţii care dispăreau pur şi simplu (pe ăia îi fura peisajul). Ajunge la serviciu şi îşi vede toţi colegii lipiţi de tavan: purtau discuţii la nivel înalt. La un moment dat se dezlipesc şi cad toţi deodată: căzuseră de comun acord. Se enervează şi pleacă de la serviciu. Pe drum, îl vede pe unul lipit de asfalt şi vreo doi care trăgeau de el să-l dezlipească: era sărac lipit pămîntului.
De ce nu are Moş Crăciun copii? Fiindcă îşi dă drumul pe horn…
Comentariile sunt închise pentru Despre poezie
Există un site pentru poeți necunoscuți, Agonia.ro pe care mai intru și mai citesc poezii. Parcă au turbat cu toții. Au uitat de muzică, de poezie. Doar cuvinte goale înșiruite într-un mod grotesc, proză proastă scrisă în versuri. Mi-e lehamite. Pe lângă asta se fac comentarii, analize savante, se despică firul în patru… Imbecili! Să presupunem că vezi o femeie goală, o femeie frumoasă, bună, cu tot ce îi trebuie. Te-ai apuca cumva s-o diseci de vie ca să vezi de ce e atât de bună? Ai avea vreo satisfacție, când cu mațele ei in mână, ai realiza că și pentru că le avea înăuntru ar fi fost frumoasă? Dar acum, după ciopârțire, ce-a mai rămas? Poezia nu se disecă, nu se analizează, poezia se gustă așa cum e, nealterată.