Lucrari din categoria ‘02. Poezie’

Cel mai frumos dumnezeu

Scris: 19th iulie 2014 de Cristi Suciu in 02. Poezie
Comentariile sunt închise pentru Cel mai frumos dumnezeu

Lângă apa frământată de vânt,
nisipul e moale și fin,
un cimitir
galben,
lung cât vezi ochii,
de cochilii măcinate de vreme.

Doar urmele noastre
– întortocheate stângaci,
ireal șir –
pătează sprințar
tăcutul echilibru
al lumii fără de semne.

Topiți
în ceața prelinsă cu hulă
din metalice valuri,
aici, pe marginea nemărginirii,
tăcem fericiți și plutim
complici,
cu apa și sarea-n plămâni,
departe de maluri.

Oceanul e de departe
cel mai frumos
dumnezeu albastru-marin.

Maxima fericire

Scris: 19th iulie 2014 de Cristi Suciu in 02. Poezie
Comentariile sunt închise pentru Maxima fericire

Tiruri horcăie în şiruri
pe strada-n mizerie.
Bloc. Parter. Bar. Zero stele.
Triluri de artilerie
bubuie din păcănele.
Suduie-nciudat săracul.
Manele, LM, cinzeacă – drumul către rai.
Cu dracul.

– Futu-ți morții mă-tii!!!

Suflet trist precum arcuşul
din piesa aia a lu’ Giani Auraru;
pumni cu nervi în zid.
Şi flegme,
să simtă zidul cât e de amar amarul.
„Bani! Arginţi!
Fă rost de sfinți, tăticu’!”
Dracu’ râde alb din dinți
și pornește simplu dricul.

Ning diamante

Scris: 19th iulie 2014 de Cristi Suciu in 02. Poezie
Comentariile sunt închise pentru Ning diamante

Orașul tace într-atât încât pe sub coaste
aud gânduri arzând minți în noaptea albă.
Fulgi joacă sub felinare pe fiece stradă
ning diamante
pentru talpa murdară a cizmelor noastre.

Ca un rănit visând alb pe sub pleoapa caldă,
sub alb capac tac toate relele zilei
și basme
se țes pe sub frunți din beton,
printre spasme.
Ning diamante
peste orașul meu ca o curvă goală-n zăpadă.

La cățeaua leșinată

Scris: 18th februarie 2014 de Cristi Suciu in 02. Poezie
Comentariile sunt închise pentru La cățeaua leșinată

…și hai să te crestez
cu lama săbiei peste coapse,
să ling cu sete saramura
sângelui scurs pe pulpă
și-a fricii scurse din sinapse.

Femeie(?), tu ai crăpătura
de moarte mică aducătoare,
ca o vioară blestemată
de țigan.

Cu țâțele, cu bucile și gura
topeai în mine uriași de piatră,
da’ n lanț ai doar căutătura…
privirea udă, de cățea speriată.
Ochii tot negri, tot ca mura.

Hai deci să te crestez
cu lama săbiei peste coapse.
Puțin adânc,
puțin prin miocard, plămâni,
puțin prin oase.

Tăunul și Țiparul

Scris: 18th februarie 2014 de Cristi Suciu in 02. Poezie
Comentariile sunt închise pentru Tăunul și Țiparul

Vin precum fumul, Tăunul pe care
niciunul din voi nu-l știe. Ce tace oare?
Furtunul ce-aduce furtuna.
Fur tunul.
– Țipare, țipi tare. Taci!!! Ține drept drumul!

Cu jar dulce ce-aduce jale, pe timp și pe loc,
încă seduce lumea de paie.
– Se duce pe…
(Atențieee!… FOC!!!)
Pe cruci ne curg bale.
– Ia-mi țâța și mulge!
– Țipare… Mi-e frig.
Un fulg, două… Fulger.