car cu spatele îngerii
în spatele crâșmei.
bătrîni, ușori și moi,
le curg aripile,
le curg păcatele,
furate toate de la noi.
nu îi arunc de-a valma în grămadă,
îi stivuiesc.
cu har și-ndemânare,
așez lemne-ntre ei să poa’ să ardă.
toţi spânzuraţi. nu-așa se moare.
mi-e sete, nădușesc.
și ce lumină…
m-așez. trag tare setea din țigară.
ce ziuă-i dintr-o dată…
motorină.
foc.
și ard gunoaiele de primăvară.
în urmă-aud aripi trosnind neviu,
dogoarea prelingându-se pe spate.
iuțesc pasul.
în crâșmă e târziu. cinzeacă la borcan.
și e tot noapte.