CRISTI SUCIU

Prostului ii place sa fie ascultat, luat in serios si, acolo unde e posibil, lucrurile sa se infaptuiasca conform dorintei sale. Din aceasta cauza prostul se baga in vorba la momentul inoportun, isi da cu parerea, da indicatii si chiar emite judecati. Competenta lui e universala, nu exista nici un lucru despre care sa nu stie nimic, iar atunci cand se intampla totusi sa nu stie tine mortis sa isi exprime savant parerea. In acelasi timp, prostul, pus in situatia de a realiza el insusi lucrurile pe care le caracterizeaza ca nefiind bine facute, clacheaza rusinos ca un macho fals la curve: totul se termina inainte de a incepe.
Prostul nu uita jignirile, chiar daca el nu le simte in plin ( stie doar ca e de rau ) si nu scapa nici o ocazie de a arunca cu cacat in tine ( de cele mai multe ori momentul e prost ales dar el totusi insista). Prostul, dispunand de mult timp liber (in general ei lucreaza foarte putin) si o minte libera de orice activitati intelectuale, poate purta ura cu el chiar si o viata intreaga, visand si ticluind cai de a-si ataca in mod repetat adversarul.
Prostul are simtul bunului-simt foarte putin dezvoltat. In general atunci cand i se atrage atentia ca se poarta sau vorbeste necuviincios sau fara nici o relevanta, prima lui reactie e de revolta cretina. Incepe sa tipe, sa gesticuleze, ii sare scuipat din gura, in timp ce in mintea lui sentimentul ca el are dreptate (din moment ce el tipa si ceilalti il asculta consternati) prinde un contur clar si bine definit. In acele momenete, recursul la logica sau ratiune devine deopotriva inutil si lipsit de sens.
Prostul nu simte regrete, nu intelege aluziile simple, viata lui minuscula e incredibil de lipsita de complicatii. Trezirea, mimat munca la locul de munca, inapoi acasa satisfacut ca smecherul din el o sa isi ia si pe ziua de azi salariul, papa bun, si apoi un somn fara nici un fel de ganduri. Viata prostului nu prezinta unui observator din afara multe necunoscute, lui placandu-i ca lucrurile sa fie cat se poate de putine, de simple si, daca se poate, functia gandirii sa fie cat mai putin folosita sau chiar eliminata.
Fericirea prostului e una fara margini, tihnita.
Fericiti cei saraci cu duhul, nu?
( – Sugi pula ba!..
– ??? )