…și hai să te crestez
cu lama săbiei peste coapse,
să ling cu sete saramura
sângelui scurs pe pulpă
și-a fricii scurse din sinapse.
Femeie(?), tu ai crăpătura
de moarte mică aducătoare,
ca o vioară blestemată
de țigan.
Cu țâțele, cu bucile și gura
topeai în mine uriași de piatră,
da’ n lanț ai doar căutătura…
privirea udă, de cățea speriată.
Ochii tot negri, tot ca mura.
Hai deci să te crestez
cu lama săbiei peste coapse.
Puțin adânc,
puțin prin miocard, plămâni,
puțin prin oase.