în inimile moi de lemn pocnesc zile uscate,
și nopți stoarse de sevă fac tare fibra aspră,
deținem zâmbete de plastic – oficial testate.
iude pupându-ne cu foc pe gurile de broască.
ochii de sticlă, contrafăcuți pe marea Chinei,
nu spun nimic, prea-plini de gri și „poate”,
ne râdem la o bere și suntem tari și bine-i.
baricadați în noi. și-n noi sârme ghimpate.