văd corbii cum se-ntorc din asfințit
gângănii mor și moare și grădina
cum pruncii dorm fără să fi simțit
că-n locul lor de veci s-a stins deja lumina
pe străzi, oameni în zdrențe rătăcesc
gunoaie, vânt și felinare sparte
în mâini murdare cuțitele lucesc
din casele-n ruină iese miros de moarte
din cerul negru, negru nesfințit
se scurge iadul de cu seară
și toți sunt surzi.
n-au auzit:
războiul e în toi în lumea de afară
🙂 nu cred. poezia asta datează tocmai de pe vremea liceului.
Cred ca in liceu erai mai optimist