băltește liniștea-n odaia proaspăt văruită
în laptele stricat al nopții fără lună,
în braț îmi horcăie greoi seringa folosită
și ieri de noi, de ea, cea care plânge
că-n vene nu mai curge jar, că-i ca o urnă:
plină ochi de cenușă și pământ. cu sânge.
ne sărutăm cu gurile mușcând până la sânge
cu buze năclăite și mirosind a prună,
cu limbile arzând a boală. ea mi-o strânge
cu ochii ficși. mințim, iubim și ea vomită.
băltește liniștea în ea e noapte fără lună.
pereții curg stricați și urlă, urlă fără frică.
no mai oameni, incetuc, ca multiplele mele personalitati nu pot vorbi decat pe rand!….
eu nu prefer stilu bolnav. il prefer pe ala care critica cu nervi!
Cenzura a disparut! ce bine
suciul tot suciu ramane si la a 7-a reincarnare 😉
acelasi stil bolnav,imi place.
bine te-am regasit 🙂
Welcome back!