am coala asta albă ca un deşert
în faţa ochilor, ca anii ce m-aşteaptă
să-i iau în piept în pas alert
şi să păstrez mereu o cale dreaptă.
mă sperie tot oceanul de posibile
drumuri, prea multă libertate parcă,
paralizat aleg s-aştept urme lizibile
să le urmez docil ca oile din arcă.
coala mea albă e tot albă, frica
de ce-aş putea stârni e-otravă-n minte
aleg să nu-mi fiu dumnezeu, nimica,
s-aleagă alţii mi se pare mai cuminte.
am să fiu fatalist pe urmă, mie
aşa mi-a fost comod mereu (minciuna)
n-am ce să fac, aşa a fost să fie,
mă simt uşor şi fără vină-ntotdeauna