Apel pierdut

Postat pe 12 mai 2012. Autor: Cristi Suciu. Categorie: 02. Poezie
Comentariile sunt închise pentru Apel pierdut

cortexu-mi învârte uns,
fără nămol,
rotițele,
curg la greu pe sol,
căzând în gol notițele,
foițele
deschid căi ascunse, nu se-ncurcă
când descurcă ițele
ori cad julite pe burtă
zilele
iar nopțile
imunde, rotunde ca roțile,
se fac nod în epiglotă
blocând porțile.

sunt singura sursă
de lumină scursă-n grotă,
singura resursă
de jăratic turnat pe aortă,
coc idei, coc scântei
care, ca dozele de coca
arse la foc mic,
rup lanțuri neuronale moca.

porțiile
de necunoaștere,
spaima și emoțiile
de la naștere,
palmele cu pumnii și comoțiile,
ard toate lăuntric
sub straturi de gheață și piele dură,
instig sinele
la recunoaștere de: sine, fățărnicie și ură.

Comments are closed.