Vin precum fumul, Tăunul pe care
niciunul din voi nu-l știe. Ce tace oare?
Furtunul ce-aduce furtuna.
Fur tunul.
– Țipare, țipi tare. Taci!!! Ține drept drumul!
Cu jar dulce ce-aduce jale, pe timp și pe loc,
încă seduce lumea de paie.
– Se duce pe…
(Atențieee!… FOC!!!)
Pe cruci ne curg bale.
– Ia-mi țâța și mulge!
– Țipare… Mi-e frig.
Un fulg, două… Fulger.
eu nu fac artă. nici nu știu: am gena degenerată,
scriu cu degete de piatră pe-o coajă de pâine veche,
degerată. inima mică și neagră vrea să bată în ureche…
de ce parcă nici cenușa n-are gust, ca altădată?
am carnea lemnoasă și plină de vânt. samsarii
m-au gonit să-mi piară vița. din pământ, ogarii,
luându-mi urma prin desișuri, lasă turma
fără colți și la loc sigur. slab, nesigur, calc pe bruma
toamnei de-unul singur. sânul doamnei –
cald și moale precum faldul… năluciri. deșertul foamei.
și m-aș da bătut, sleit de răzbătut prin zbucium.
noaptea lunecă-n păduri pe vaiet născut din bucium.
am să dorm. aud fagul cum respiră pe sub coajă
știu că-n el cresc zmei și lei pregătiți să-mi stea de strajă.
dau drumul câinelui
din lanț
către felia ta mică și tare de pâine,
vreau ultimul tău sfanț
și jinduiesc
la ziua ta senină de mâine,
râd zăbălos
văzând cum tremură spaima
în carnea ta slabă de om.
alunecos, tăios ca lama,
sunt viu,
eu – cel risipit pe străzile din Babilon.
decibeli din mobil, falşi traşi sadic contra-cost mic în plastic,
voce de portavoce cu timbru sumbru de târfă, forant și sarcastic.
torni trinitrotoluen pe timpan bârfă de gen: eşti un ex. terminat.
și închizi. am cortex minat. am o venă hrănită cu ac. nesterilizat.
katana pluteşte în rastel şi lama frige când m-atinge. ninge rimel.